Arta de a muri – Mircea Eliade

De unde recursul la morală: trăieşte-ţi clipa ce ţi-a fost dată, cât mai intens, cât mai frenetic posibil

In » Arta de a muri » Mircea Eliade da de inteles ca noi, viul, am omorat moartea, am ucis-o. Poate cea mai şocantă victorie, tragică neapărat, a gândirii secolului nostru este aceea că a anulat moartea. Nu interesează instrumentalul tehnic pus în aplicare, dependent în orice caz de scientismul curent, dar finalul glorios, golit şi totodată încărcat desensuri dramatice, astăzi îl cunoaştem şi-l simţim cu toţii: moartea numai există, mai precis şi-a schimbat chipul şi se numeşte Neant. Omul vine din Neant şi, după o clipă confuză de respiro, reintră în Neant, deci se află între două neanturi, sau câte? Desluşim aici situaţia dramatică şi bărbătească, dilematică oricum, a modernului care şi-a asumat răspunderea de a privi deschis golul căscat în imediata lui apropiere, ce face ridicolă ideea de perspectivă şi plasează sub accentexistenţial orice năzuinţă. Cunoscându-se istoria umanităţii, ne-am aştepta la o repetiţie, ca în cazul morţii…